Educaţie pentru toţi!

Uniunea Europeană recunoaşte din ce în ce mai mult că educaţia este o problemă foarte importantă şi prin urmare a început să abordeze domeniul politicilor educaţionale.Prin strategia de la Lisabona, Europa vrea să devină pînă în 2010, mai puternică în economia bazată pe cunoaştere şi de aceea a început abordarea reformelor unei educaţii superioare.
În acest context, noi- tinerii Socialişti şi Social Democraţi trebuie să accentuăm faptul că educaţia nu trebuie să servească doar pieţei de muncă, ci trebuie să contribuie şi la cetăţenia activă, o societate şi o libertate mai democratică şi o emancipare a individului.Ca o consecinţă noi cerem o educaţie de calitate, liberă şi egală pentru toţi. Acest lucru include finanţarea publică însuşită instituţiilor învăţămîntului superior precum şi apropiata punere în practică a procesului în curs, precum este cel de la Bologna.
Această punere în practică este supusă testării în multe ţări, în care facem faţă diverselor probleme ce compromit calitatea accesului liber şi egal la o educaşie superioară. Pe de altă parte procesul de la Bologna este adeseori folosit greşit pentru a putea pune în execuţie alte reforme. Exemplul cel mai concret este introducerea sau creşterea taxelor şcolare ce limitează, pentru toţi, oportunităţile de studiu, în special pentru tinerii din zonele dezavantajate.În orice caz accesul liber şi egal la educaţie nu garantează neapărat oportunităţi egale de a reuşi în educaţie.În ciuda creşterii mari a prezenţei în sistemele educative în timpul ultimelor decenii, este încă foarte dureros faptul că prezenţa persoanelor din mediile dezavantajate economic şi social este foarte scăzută în învăţămîntul superior.Pe lîngă asta, liberalizarea educaţiei ce s-ar putea face sub patronajul Serviciilor Directive sau GATS nu poate fi acceptată. Învăţămîntul trebuie să fie un bun public şi ca urmare să rămînă sub responsabilitate publică totală.
Accesul liber şi total
Educaţia trebuie să satisfacă două principii de bază: trebuie să fie liberă (liberă de poveri) şi în mod egal accesibilă. Un fapt dovedit că barierele de acces precum numeroasele clauze, examenele de intrare sau taxele au un efect exclusiv social şi-i lovesc cel mai tare pe aceia care deja pornesc cu un dezavantaj, acela al originii lor sociale şi a fondului financiar.
Posibilitate de angajare şi autoritate
Recunoaştem rolul important pe care-l are învăţămîntul superior în predarea cu pricepere a cunoştinţelor societăţii în conformitate cu cererile pieţei de muncă. Învăţămîntul superior, încă - în special în interiorul universităţilor - trebuie să fie un instrument ce dă autoritate oamenilor, pentru a-i ajuta să se emancipeze şi pentru a contribui la societate în termeni valorici şi pentru diputarea criticilor la adresa hegemoniei.
Educaţie de calitate
Cerem o calitate ridicată a educaţiei pentru fiecare. Instituţiile Învăţămîntului Superior au nevoie, de asemenea, de suficiente mijloace financiare pentru a oferi o calitate superioară. Ne opunem în mod special, actualei dezvoltări pentru a statornici şi a finanţa din bani publici universităţile elitelor sau centrele de excelenţă în timp ce universităţile "normale" sînt aduse într-o situaţie financiară dezastruoasă.
Educaţia - un bun public
Recunoaştem faptul că nu se poate observa forma independentă a educaţiei, economia actuală şi piaţa, şi că există o foarte mare interdependenţă şi influenţă mutuală.Cerem scoaterea imediată a educaţiei de sub serviciile directive precum şi de sub GATS.
Opriţi plecarea "creierelor"!
În timp ce UE se vede singură ca fiind o victimă a plecării oamenilor de valoare, în special către Statele Unite ale Americii, una din cele mai mari cîştigătoare de "creiere" din lume şi care se foloseşte din ce în ce mai mult de unelata "strategiei imigraţiei" pentru a-şi cîştiga competitivitatea.Aceste soluţii ale lipsei de cunoaştere, în Europa, aduc multe din aşa-zisele "ţări dezvoltate", într-o situaţie dificilă şi le face tot mai dependente de cunoaşterea "westerniană".
E mai mult decît şcoală
Cerem un mai mare sprijin şi recunoaşterea educaţiei non-formale,cît şi formarea profesională în Europa pentru a permite învăţarea pe termen lung şi o mai mare mobilitate precum transmisibilitatea realizată între diversele sisteme de educaţie şi pregătire.

O societate bazată pe cunoaştere

În prezent are loc o dezbatere la nivel european; Europa este în faţa din celei mai mari provocări din istoria sa. Bunăstarea sistemului nostru este în pericol la fel şi creşterea economică ce a fost încetinită în acelaşi timp în care ritmul creşterii competitorilor noştri a fost mai mare lasîndu-ne pe noi cu mult în urmă.Uniunea Europeană a proiectat în 2000, o "unealtă" pentru a corecta această situaţie şi pentru a îmbunătăţi poziţia noastră la nivel mondial. Aceasta a fost hotărîtă de Consiliul European şi noi o numim "Strategia Lisabona".
Scopul acestei strategii este ca pîna în 2010 să facă din Economia Europeană una din cele mai competitive din lume, bazată pe cunoştinţe, creştere economică, luptă împotriva excluderii, avînd grijă de susţinerea sistemului şi de competiţia pentru egalitate.
Conform cu cele spuse mai sus, trebuie să dezvoltăm o nouă cale(metodă) pentru creşterea economică, bazată pe cunoştinţe. Ce înseamnă acest lucru pentru noi?

1.Economie bazată pe cunoaştere
Schimbările la nivel structural sunt o parte a economiei de piaţă, în anii '80 industria textilă "părăseşte" Europa, multe locuri de muncă dispărînd.În momentul de faţă ne confruntăm cu o situaţie similară astfel că avem nevoie/trebuie să înaintăm cu un pas.
De aceea avem nevoie de o economie bazată pe cunoaştereşi competitivitate, vrem să mărim producţiile,dar şi modul de a se lucra, vrem să creăm condiţii de muncă mai bune. Economia bazată pe cunoaştere oferă şansa creării unor locuri de muncă decente.

2.Societate bazată pe cunoaştere
Educaţia nu trebuie văzută doar ca o şansă pentru economie, o educaţie mai bună este de asemenea o şansă pentru oameni. Astfel că din punctul nostru de vedere o societate bazată pe cunoaştere nu ar trebui să se concentreze doar pe un nivel ridicat al educaţiei şi pe cercetările în înalta tehnologie. Îmbunătăţirea pregătirii profesionale, combaterea analfabetismului şi o investiţie mai mare în educaţie,în general, fac parte din strategia noastră. Nu vrem să mărim „ prăpastia” dintre săraci şi bogaţi prin limitarea accesului la cunoaştere.

3. Siguranţa socială reprezintă baza creativităţii
Fără o siguranţă socială strategia unei societăţi bazate pe cunoaştere va da greş. Siguranţa socială este necesară pentru a garanta accesul,în egală măsură, la cunoaştere. Iar cercetările nu se vor îmbunătăţi dacă oamenii vor fi supuşi unei mari presiuni; ideile, pentru a fi dezvoltate, au nevoie de timp. În ciuda începerii unei competiţii între "elite", ar trebui să-i lăsăm pe toţi să-şi valorifice potenţialul.
Ce înseamnă acest lucru?
Aşa cum am menţionat mai sus, o societate bazată pe cunoaştere nu poate fi doar o problemă de universitate. Trebuie să vorbim despre inovaţie ca despre unealta creatoare de idei existentă în fiecare sector atît social cît şi economic. Un prim pas este îmbunătăţirea pregătirii profesionale prin standardele minime totale date de către Uniunea Europeană. Ideile noi nu sînt create doar în universităţi.
La baza acestui proces avem nevoie de un sistem educaţional de calitate, accesibil tuturor- fără a se ţine cont de provenienţa lor socială- şi capabil de a face ca o carieră în cercetări să fie destul de atractivă pentru cît mai mulţi tineri.Trebuie să fie un mod de abordare european pentru toate aceste probleme, într-o manieră care să facă posibilă pentru guvernele naţionale să-şi facă programele lor naţionale în concordanţă cu priorităţile stabilite la nivel european. A crea un sistem european care să sprijine siguranţa şi mobilitatea muncii pentru a îmbunătăţi sistemul nostru R&D, alcătuit în mare parte din persoane tinere, este o cheie/rezolvare a problemei. Avem nevoie de un puternic sistem de cercetare, capabil, în viitor, să avanseze instrucţiunile oficiale.
Crearea "ciorchinelor" şi a reţelelor cu tehnologie şi centre publice de cercetare este unul dintre răspunsurile date de multe ţări. Trebuie să găsim un răspuns asupra modului în care universităţile şi companiile pot lucra împreună, fără a scuti companiile de responsabilităţi. Rezultatele proiectelor comune realizate de facultăţi şi companii, trebuie să poată fi folosite de către public. A lucra pentru o companie specială şi a o sprijini, nu poate fi o metodă bună.
În orice caz Uniunea Europeană trebuie să facă un efort uriaş în investiţia dedicată problemelor din cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovaţie. Compromisul este să se ajungă la această valoare de 3% din PIB. Acest efort trebuie făcut atît la nivel naţional cît şi la nivel european. De altfel, fiind realişti, eforturile cele mai mari trebuie făcute de către guvernele ţărilor ca şi competenţele în domeniu afectate de această strategie, rămîn sub domeniul lor ,al competenţelor directe: educaţie la nivel înalt, cercetare, pregătire îndelungată, angajare/slujbă, politici sociale pentru a lupta împotriva excluderii, etc.
În altă ordine de idei, pentru atingerea acestui ţel, Uniunea Europeană a proiectat cîteva unelte importante, întărite de perspective financiare, poate că nu aşa de mult pe cît ne-am fi dorit, sau precum comisia însăşi a propus-o, dar în orice caz este un pas înainte. Este vorba despre al VII-lea program cadru pentru cercetare şi dezvoltare şi programul pentru competenţă şi inovaţie. Este o responsabilitate la nivel european să se dea instrucţiuni generale,iar la nivel naţional să se aplice normele pentru a se îndeplini obiectivele.
Conform înţelegerii/acordului la care s-a ajuns la consiliul ce a avut loc în Barcelona, este necesar să avem un echilibru între aportul investiţiilor din domeniul privat şi cel din sectorul public. Această formulă oferă 1/3 din cheltuieli domeniului public şi 2/3 celui privat, astfel că investiţiile publice sînt destinate să sprijine,să schimbe şi să provoace o creştere în sectorul privat. Fiecare euro investit în domeniul public ar trebui să mobilizeze aportul a 2 euro din partea sectorului privat. Acest efort trebuie făcut de toţi pentru a da economiei europene locul ce i se cuvine, şi avînd grijă, în acelaşi timp, de bunăstarea sistemului nostru.

111 ani de la înfiinţarea P.S.D. în Bucovina

Sfârşitul de august al anului 2007 constituie un moment aniversar, respectiv împlinirea a 111 ani de la înfiinţarea P.S.D. în Bucovina.

Congresul de constituire al P.S.D. din Bucovina a avut loc în data de 30 august 1896, reprezentând rodul unei intense propagande desfăşurate cu începere din 1892.

Social democraţia bucovineană a fost un curent curat, moderat şi cu tactică legalistă, de tip austro-german.

Putem spune fără teama de a greşi că pentru noi, bucovinenii, social democraţia nu constituie doar o tradiţie şi o opţiune, ci şi o vocaţie.

În ce cred eu şi pentru ce lupt

CRED:
-într-o lume mai bună, fără sărăcie şi durere;
-în libertate, justiţie şi solidaritate socială;
-în democraţie şi dialog;
-în aceleaşi drepturi şi salarii pentru femei şi bărbaţi;
-în egalitatea şanselor de pornire în viaţă;
-că nimic nu poate justifica otrăvirea mediului;
-că un om valorează mai mult decât banii săi!

MILITEZ:
-pentru crearea de locuri de muncă bine plătite;
-pentru construirea de locuinţe accesibile pentru tineri;
-pentru educaţie gratuită şi accesibilă tuturor;
-pentru servicii medicale gratuite; sprijinirea familiilor tinere;
-pentru investiţii în creşterea şi îngrijirea copiilor;
-pentru spaţii verzi, parcuri şi zone de agrement.

Lupt pentru ca libertatea, justiţia, solidaritatea, toleranţa şi compasiunea să fie valorile unei societăţi în care oamenii să fie drepţi şi sinceri, în care aceştia să lupte împreună împotriva sărăciei şi a durerii şi nu unul împotriva altuia.
Îmi doresc să creăm o societate în care orice om îşi va putea dezvolta în mod liber personalitatea şi va putea participa la viaţa politică, economică şi culturală a umanităţii, ca membru al comunităţii.

De ce nu pleci?

... Am fost întrebat aseară. În Finlanda, Spania sau Noua Zeelandă. Recunosc, mă gândesc la asta. Câteodată.

Întrebarea corectă este însă de ce rămân. Rămân pentru că îmi doresc să schimb lucrurile. În ce fel?

Aceasta îmi aminteşte de un editorial pe care l-am scris anul trecut pentru „NOI”, micul ziar editat de TSD Suceava. E cel mai bun răspuns, aşa încât îl transcriu mai jos.

Vinovaţi pentru că

suntem tineri?

Noi, tinerii, trăim astăzi într-o Românie în care nu ne regăsim. Nu ne-a întrebat nimeni dacă ne doream să ne fi născut aici. Ne-am trezit în realitatea României de azi fără a avea dreptul să spunem nimic.

Este o Românie desfigurată de nedreptate, sărăcie, durere şi minciună. O Românie în care lupta continuă pentru supravieţuire naşte o întrebare amară în sufletele noastre: „Există viaţă şi înainte de moarte?”

Ne îndreptăm în ultima vreme din ce în ce mai ameninţător spre o societate în care noi, tinerii, nu mai avem nici un viitor. Ni s-a răpit până şi dreptul acesta. Tot mai mulţi dintre prietenii mei îmi spun că îşi vor construi viitorul într-o altă ţară. De parcă nu sunt şi aşa depopulate de tineri satele şi oraşele noastre, în care mai găseşti doar copii, femei şi bătrâni. Mărturisesc că, uneori, gândurile negre mă împing şi pe mine înspre o asemenea opţiune.

Cum să nu fie aşa într-o ţară în care nu există un dialog serios cu tinerii, în care declaraţiile populiste ale guvernanţilor privind investiţiile în educaţie sunt doar glume proaste, în care şomajul este în creştere, salariile noastre mizere, în care cultura şi sportul nu sunt sprijinite?

Atunci când singurele bucurii care ne mai rămân sunt cele venite din fotbal, iar până şi acestea ne sunt furate de către personaje groteşti, de „jucători” hăhăind sinistru pe toate ecranele patriei – totul pare lipsit de speranţă.

Într-adevăr, justa noastră revoltă faţă de toate acestea pare o luptă cu morile de vânt. Suntem stăpâniţi în permanenţă de un amestec de teamă şi nelinişte, o stare alimentată de ura şi de interesele egoiste care caracterizează astăzi relaţiile dintre oameni.

Se observă dominaţia josnicului asupra nobilului, a simplelor cantităţi asupra calităţilor; un declin, o decadenţă prin cedarea forţelor călăuzitoare din om în faţa anarhiei aspiraţiilor sale automate – o uitare a scopurilor din cauza dezvoltării unor simple mijloace.

Dominaţi de angoasă suntem noi oare destinaţi disperării şi neîmplinirii?

Răspunsul, dragi prieteni, este negativ. Există speranţă, iar ea sălăsluieşte tocmai în noi, tinerii. O ţară care nu îşi valorifică tinerii nu are viitor.

Numai noi putem schimba în bine România de azi! Suntem tineri, este adevărat, dar valoarea nu aşteaptă trecerea anilor, pentru a-l parafraza pe Corneille.

O altfel de Românie, de care să fim mândri, este posibilă, să nu ne îndoim nici o clipă de asta!